Orașul
Piesă în trei vise
de Mihai Gălățan
MOTTO:
„Dacă nu
ești Jung sau Freud, visezi ca prostul.”
Andrei
Pleșu
Personajele:
Prințesa,
Milena, Crina – aceeași actriță;
Mitropolitul,
Izot, Cârlan – același actor;
Patriarhul,
Marulis, Aurică - Idem;
Grigorie,
Ionescu, Luci – Ibidem;
Ion, Maharajahul,
Epureanu – ați ghicit!
Logofătul.
Visul I
Renaștere
Mitropolitul
– capul bisericii Valahiei;
Patriarhul –
capul Bisericii Ortodoxe din Bizanț;
Logofătul – vărul Mitropolitului, boier valah;
Grigorie –
doctor la bolnița din Tulcea;
Anju –
prinţesă hindusă;
Ion - țigan
liber, ajutorul lui Grigorie/Maharajahul – tatăl prințesei.
1.
O cameră din interiorul unei mănăstiri.
Patriarhul: Ia zi!
Mitropolitul: Sfinţia Ta, mare necaz pre capetele noastre. Necuratul a
întunecat minţile lui Vodă al nostru şi îl ispiteşte a lovi în Sfânta Biserică.
A dat poruncă să fie toţi ţiganii sclavi dezlegaţi de robie, iară în loc de
robi, să tocmim slujitori plătiţi.
Patriarhul: De ce?
Mitropolitul: Dumnezeu să-l ştie. Știu numai că a primit el solie de pe
alte moşii, iar a doua zi...
Patriarhul: Din ce părţi era solia, cinstite prieten?
Mitropolitul: Încă nu ştim, Sfinţia Ta, dar se prea poate să aflăm
chiar astăzi.
Patriarhul: Nu mi-e foarte lesne a desluşi istoria matale, bre!
Mitropolitul: Nici noi nu pricepem. Apoi, găseşti şi Sfinţia Ta: cine
are să mai muncească pământurile noastre? Cum au să se plimbe slobozi ţiganii
şi de capul lor? Păi atâta ne-ar mai trebui!
Patriarhul: Ferească Dumnezeu ce va fi mâine poimâine dacă-i aşa! Păi
țigani liberi vezi numai la turci. Cei mai mulţi s-au deprins cu meşteşugul
negustoriei necinstite şi au mai mult aur ca Sfinţia mea şi Sfinţia Ta la un loc.
Alţii ţiu greţoase case de desfrâu, iară unii sunt lăutari de rag şi behăie de
cu seară până dimineață. Dacă-i așa cum spui, Dumnezeu cu mila!
Mitropolitul: Așa e! Și munca la pământurile noastre o s-o facă mama
mare!
Patriarhul: Bre, noi vom da ajutor
vouă cum vom şti mai bine. (se aud bocănituri în uşă). El este?
Mitropolitul: Pofteşte logofete. Totul a ieşit cum ne-am înţeles?
Logofătul : Da, Sfinţia Ta! Cinstiţi părinţi, avem aci solia hinzilor
copiată de mine întocmai. E scrisă...
Mitropolitul: Ce face?
Patriarhul: De unde?
Logofătul: (bufnindu-l râsul) Mă jurui pe duhul răposatei mamei mele
că-i cum vă zic! Solia era de la indieni.
Patriarhul: Asta nu se poate...
Logofătul: Numai ascultaţi sfinţiile voastre!
Maharajahul (proiecție pe ecran):
,,Căzut-a dalba nea din cer ca colbul de făioară,
Căzut-a Soarele în ghiol ca să se facă seară,
Aşa şi noi căzuţi pre gând cinstim cu bucurie
Pre Vod-al vostru-Voevod acu şi pre vecie!
Eu, Miyan Bayezid Baz Bahadur Chandragupta al Doilea, stăpânitor
al multor ţinuturi indiene, trimit Domniei Tale salutare caldă şi urări de
viaţă lungă. Te rog ca pe un vechi şi pentru totdeauna
prieten a da voie iubitei mele fiice prinţesa Anju, să îţi intre în ţară cu un
convoi împărătesc şi să înlesnească plecarea în pace şi linişte a tuturor ce
voi îi numiţi ţigani. Că ei din ţara noastră au plecat şi s-au îndeletnicit cu
multe feluri de trebi prin întreaga lume. Dară ca ţiganii din ţara domniei tale
nu sunt alţii, am aflat, mai buni cântăreţi şi mai iscusiţi. La noi toţi
muzicanţii au pus lăutele în cui şi s-au luat cu altele, iară noi, lipsiţi de
mângâierea caldă a vreunui cântic, tare ne mai năcăjim şi plângem. Ei primi-vor
pământuri în ţara lor şi pun rămăşag că or porni până la unul.”
Logofătul: Asta-i!
Mitropolitul: Cum?
Patriarhul:
Așa ceva n-aș fi crezut în veci!
Logofătul: După ce am dat cetire
cărţii, Măria Sa a făcut o faţă cum aveţi acum Sfinţiile Voastre şi a chibzuit.
Apoi a luat un ţigan isteţ de la curte ca să îi fie tălmaci şi s-a dus cu solii la o plimbare prin
grădine.
Mitropolitul: Păi hai să trimitem
după ţigan să-l descoasem!
Logofătul: I s-a dat dezlegare a doua
zi şi câţiva arginţi ca să o zbughească unde vede cu ochii.
Patriarhul: E limpede. Vodă al vostru
îşi trage bir.
Mitropolitul: Dreptu-i! Şi bir gras,
dacă nici n-a stat prea mult pe gânduri după aceea. Deci ce-i de făcut?
Patriarhul: Puneţi dumneavoastră mâna
de scrieţi o carte de pâră la turci, o aduceţi întâi la mine să mă uit pe dânsa
şi după aceea o trimiteţi.
Mitropolitul: Doar nu gândiţi că
sultanul păcătos are să ne sară într-ajutor?
Patriarhul: Ia socotiţi: Vodă al
vostru are voie au nu are voie să iscălească hârtii fără ştirea lui? Nu are! O
să-l mazilească scurt.
Logofătul: Sfinţite, parcă nici aşa
nu merge. Că la o adică, pe de-a întregul luat, domnul ţării noastre e om de
treabă.
Mitropolitul: Aci, logofete, aveţi
dreptate. Nici aşa.
Patriarhul: Atunci mai e o cale. Tocmiţi
o ceată de tâlhari să prade caleaşca cu prinţesa aceea şi să o trimită la cele
veşnice. Așa totul se va isprăvi.
Logofătul: Ei, aşa da!
Mitropolitul: Corect! Că oameni
suntem, nu animale!
Patriarhul: Păi atunci la ce să mai
stam de vorbă? (mitropolitului) Dă-i matale, dragule, cep la damigeană şi hai
să ne cinstim. Şi să ne-ajute bunul Dumnezeu!
Mitropolitul toarnă în cupe şi
ciocneşte cu cei doi.
Patriarhul: Doamne-ajută!
Mitropolitul: Doamne-ajută!
Logofătul: Doamne-ajută şi să trăim!
Mitropolitul: Auzi la ei: să ne ieie ţiganii!
Logofătul: Mama lui!
Mitropolitul: Păi să stea acela în indiile lui şi să ne lase
în legea noastră.
Logofătul: Dacă nu-l duce capul!
Mitropolitul: Păi nu-l duce, cum să-l ducă?
Patriarhul: Ia staţi aşa! Voi fiţi cu băgare de samă să nu
fie fata făcută praf la voi în ţară că şi aşa sunteţi năcăjiţi. N-ăţi fi vrând
oare să se işte năcazuri, nu? Vedeţi voi de puneţi pe cei ce-i veţi tocmi, să
ducă fapta la bun sfârşit prin vecini.
Logofătul: Adevărat! Mare dreptate aveți! Păi aşa vom face.
Cum primeşte Vodă veste de sosirea fetii, cum tocmesc în mare taină pe Linte şi
Doboş să...
Mitropolitul: Linte şi Doboş fugarii?
Logofătul: Între noi fie vorba, îi am pe boi în buzunar. S-au
tras la munții din Dobrogea turcească. Aşteptam numai momentul să coboare și să
facă o boacănă ca să le arunc potera pe cap. Dar acum că s-a schimbat
socoteala...
Mitropolitul: (râzând) Acum o să le dăm şi arvună!
Logofătul: (prinzând gluma) Ha! Cu iscălitură! Ca să ne
desluşiţi voia bună, eu şi vărul meu Mitropolitul avem o şagă. Zice dânsul într-o
zi: ,,Ce-ar fi să ne achităm dările cu nişte foi cu iscălitură pe care să scrie
suma de arginţi datorată?”
Mitropolitul: Da! Să mă ierte Dumnezeu, aşa am zis! Ar fi hoţia
a mai de samă!
Logofătul: Hoţia hoţiilor!
Patriarhul: Da, şi să îi zică ban de hârtie. Numai la glume
vă stă mintea!
Logofătul: Ce să facem
şi noi... mai glumim.
Mitropolitul: Deci, cinstite logofăt, ai să ne aflii când
vine convoiul acela, o să dai de ştire lui Doboş şi Linte iară noi şi Sfânta Biserică
vom răsplăti faptele matale.
Logofătul: Preafericiţi părinţi, acum o să mă iertaţi, dar mă
duc la moşia mea să mă îngrijesc de vreo două trebi. (Iese)
Mitropolitul: Știi că va trebui să-i plătim!
Patriarhul: Sigur, nu încape vorbă.
Amândoi: ( cu complicitate) Cu bani de hârtie!
Cei doi râd cu poftă, ciocnesc paharele şi beau până la fund.
Mitropolitul: Cu sfatul înţelept al Sfinţiei Tale vom
răzbate, negreşit.
Patriarhul: Aşa să dea Dumnezeu!
Mitropolitul: Credeţi, prietene, că Dumnezeu o să se mânie pe
noi?
Patriarhul: Ce-ţi veni, iubitule? Cum adică?
Mitropolitul: Adică, deși nu-i de dreaptă credinţă, totuşi o
viaţă nevinovată se va stinge din porunca noastră.
Patriarhul: Uneori, scumpe, e greu să alegi, dar asta e
măsura bărbăţiei unui om, cu atat mai mult cu cât poartă în frunte crucea, aşa
ca noi. Noi ne trudim pentru un scop măreţ. Sărim într-ajutor Sfintei Biserici.
Păi unde e aci păcatul? Păcat e când dai în cap ca să furi, păcat e să vorbeşti
măscări şi să minţi...
Mitropolitul: Da... ai mare dreptate, poate că vinul ăsta bun
mi-a întunecat judecata. Mă ierţi Sfinţite, am şi eu ca tot păcătosul
îndoieli...
Patriarhul: Toată lumea are, nu ăi fi matale mai cu moţ! Mai
bine decât să rostim nărozenii, să ne gândim la slujba ce o vom ţine mâine în
zori, înainte de plecarea mea.
Mitropolitul: Mai bine!
Patriarhul: Eu zic aşa: să...
De afară se aud glasuri şi bubuituri.
Vocea logofătului: Ia, bre, mâna de pe mine, tu ştii cine
sunt eu? Vrei de mâine să-ţi putrezească oasele la mama dracului? Ia vezi!
Un glas de afară: Ai, au nu ai carte de intrare aci, la ora
asta? Ce urlii aşa ca descreieraţii?
Alt glas: Adastă o țâră să te anunțăm la Sfinția Sa!
Vocea logofătului: Popo, lasă-mă să trec, vezi că ştiu
bătaie!
Primul glas: Ho, nebunule!
Mitropolitul:
(grăbindu-se să deschidă) Ce-i asta? Dumneata, logofete? Daţi voie omului să
purceadă încoace, răilor!
Logofătul: (către cei de afară) Vă ţin minte. Şi pe tine şi
pe tine. Fiţi atenţi!
Mitropolitul: Ce e vere?
Nedelcu: Nu-i vreme de ceartă, părinte! La doi paşi de-aci,
la drumul mare nişte meşteri fac o poartă din lemn. Au zis că le-a dat Vodă
poruncă, şi dacă nu o termină până răspoimâine îi mănâncă. Mi-au arătat desenul
pe foaie şi e aşa: e cioplit chipul Măriei Sale dând noroc cu unul cu turban în
cap, iar dedesubt scrie mare ,,Bine aţi venit!”.
Patriarhul: De ce răspoimâine?
Logofătul: De ce răspoimâine? Fiindcă Vodă le-ar fi zis că
răspoimâine primeşte mosafiri de peste mări şi ţări.
Mitropolitul: Văleu! Păi atunci suntem pe fugă!
Logofătul: Facem astfel: îi las acum vorbă soaţei mele să
spuie că-s bolnav şi că nu viu mâine în zori nici la slujbă nici la sfat, apoi
o tai spre munţi ca să dau de Linte şi Doboş.
Patriarhul: Să le zici dumneata lotrilor aceştia să fie cu
ochii ca cepele. Şi să le mai spui să steie pe lângă dealurile Tulcei, la
Dunăre, că pe acolo o să treacă convoiul negreşit.
Logofătul: Mă duc. Părinte...
Mitropolitul: Îndată.
Mitropolitul scoate o pungă cu bani pe care i-o dă
logofătului.
Mitropolitul: Şi să-ţi ajute Dumnezeu. Noi o să zicem
rugăciuni peste rugăciuni.
Logofătul: Blagosloviți, Sfințiile Voastre!
Patriarhul: Mergi cu bine, dragule!
2. Spital. Undeva scrie:
,,Spitalul de boale
Simple
ori mortale”.
Grigorie și
Ion aduc o targă pe care zace o femeie.
Grigorie: Ioane, adă o stacană cu apă şi muşeţel!
Ion: Gata!
Grigorie: Să nu-mi spui tu mie pre nume dacă aci nu-i mâna
ăstora!
Ion: Linte şi cu Doboş, fir-ar ai dracului!
Grigorie: Ia zi descântecul ăla de bubă!
Ion: Bubă albă, bubă cernită, bubă roşie, bubă neagră, cu
dalac, izdat, bubă domoală, bubă pripită, cu umflături, cu veninături, bubă
românească, ţigănească, turcească, leşească, din toată ziua, din noapte, din
toată noaptea...
Gligorie: Ia gata! Mare taină, ne-am înţeles?
Ion: Da, da, da!
Grigorie: Când sosesc la Biserica Românească Patriarhul din
Constantinopole şi Mitropolitul Valah, abia atunci deschidem gura.
Ion: Da.
Grigorie: Măi Ioane, eu atâta zic: dacă era jăcuială, măcar
prădau şi tâlharii ceva. Or ei au dat în cap şi au lăsat aurul atârnând pe
sărmanii morţi şi pe sărmana femeie.
Ion: Aşa este.
Grigorie: Tare am eu bănuiala că cineva mai mare a tocmit pe
derbedei să facă una ca asta pe bănuţi frumoşi.
Ion: (despre fată) Tare şucară mai este!
Grigorie: Îţi place, prostovane, că-i neagră ca matale, a?
Ion: Îmi place, bre!
Grigorie: Te zic eu Pirandei.
Ion: Bat la Piranda ca la fasole, îi trag doi zdupaci peste
ochi...
Grigorie: Ia taci, s-o lăsăm să doarmă. Auzi? Dacă vine de la
indieni, aşa cum se vede după port, te duce mintea să tălmăceşti ce zice când
s-o trezi?
Ion: Ăştia au mai multe graiuri, dar dacă dânsa cuvântă limba
de unde am plecat noi, ne-om desluşi.
Grigorie: Da?
Ion: Să mor io!
Străina se ridică uşor, privind pierdută către cei doi.
Grigorie: Ioane, zi-i aşa: pace şi prietenie!
Ion: ...
Grigorie: Tălmăceşte!
Ion: Nu ştiu asemenea cuvinte!
Grigorie: Ah!
După ce priveşte la ei încă vreo câteva secunde, tânăra se
întinde şi adoarme la loc.
Grigorie: Îţi dau una, Ioane...
Ion: Dacă nu ştiu!
Grigorie: Da’ ce ştii tu?
Ion: Ştiu că acu trei sute de ani s-a întemeiat ţaratul vlaho-bulgar.
Grigorie: Eşti nebun! Noroc că are brăţări straşnice până la
cot. Au dat mişeii, dar ea, punând pesemne mâinile la cap, a scăpat cu viaţă.
În uşă se aud bătăi. Ion o ia pe prințesă și o duce dincolo.
Grigorie: Îndată.
Patriarhul: Binecuvântat să fii, fiule!
Mitropolitul: Şi să-ţi ajute bunul Dumnezeu!
Grigorie: Doamne-ajută! Mare bucurie vizita Sfinţiilor Dumneavoastră!
Patriarhul: Dumneata trebuie să fii doftorul, este?
Grigorie: Da! Grigorie mă cheamă.
Patriarhul: Când vedem atâta rânduială tocmai aci, în
Dobrogea păgână, ne bucurăm tare. Dar ce am auzit, drăgălaşule? Că taman atunci
când eu şi Sfinţia Sa ţineam slujbă de pomenire, necuratul lucra la linia
Dunării.
Mitropolitul: Zice prostimea că ar fi fost vorba de o trăsură
prădată.
Grigorie: O trăsură cu oameni din ţări streine.
Patriarhul: Vai de mine! Au scăpat cu viaţă, mititeii?
Grigorie: Nu, Preafericite, nici unul. Tocmai vin de acolo,
prăpăd! Auzit-aţi dumneavoastră de doi fugari, Linte şi cu Doboş?
Mitropolitul: Nu am auzit.
Patriarhul: Nici eu. Dar ce e cu dânşii?
Grigorie: E mâna lor sigur. Ca şi om cu minte nu pricep de ce
nu au furat nimic. Nici măcar iepele.
Mitropolitul: Cum se poate?
Grigorie: Poate că au fost tocmiţi de cineva...
Mitropolitul: Poate pașa ăsta al vostru!
Patriarhul: Sau poate că nu mai avură timp pentru jaf.
Grigorie: Cine ştie?
Patriarhul: Numai Dumnezeu.
Grigorie: Aşa e. Dumnezeu vede tot, ştie tot.
Mitropolitul: Frumoasă bolniţă aveţi! Dumneata făcut-ai
dăscălia leacurilor pe undeva, sau grijeşti de oameni aşa, după bunul simţ?
Grigorie: Fost-am cinci văleaturi la Kolozsvar.
Patriarhul: O! Buchisit-ai, pesemne, cu medici de samă.
Grigorie: Nu, părinte. Cu advocați de samă.
Patriarhul: Cum aşa?
Grigorie: Am terminat dreptul. Dar legatul bubelor şi
vindecatul boalelor a fost adevărata mea chemare.
Mitropolitul: Asta n-am mai pomenit! Pe drept cuvânt dumneata
eşti un om cu har.
Grigorie: Mă plec pios!
Patriarhul: Şi să te întorci din nou aci, în locul ăsta
vitregit, după ce ai văzut Ardealul ăla frumos...
Grigorie: Sfinţia Ta, între mine şi Tulcea a stat întotdeauna
un lanţ nevăzut. Cu cât mă depărtam mai mult, cu atât mi se înfigea în carne
mai adânc. Şi eu am boli fără de leac: Dunărea cu braţele sale, dealurile cu
mori de vânt, teii care în nopţile de vară fac floare parfumată...
Patriarhul: Frumos...
Mitropolitul: Cinstite Grigorie, de curiozitate îndrăznesc să
întreb: numai bărbaţi se aflau în acel convoi atacat?
Grigorie: Da, Preafericite. Numai bărbaţi. Acum să mă
iertaţi, am să mă duc să văd de câţiva bolnavi din partea cealaltă.
Mitropolitul: Desigur.
Iese.
Patriarhul: Ei?
Mitropolitul: Îţi spun eu, dobitocii ăia doi au răpit fata ca
să o badjocorească!
Patriarhul: Văr-tu logofătul ce-o fi păzind?
Mitropolitul: A zis că-i aşteaptă pe nărozi la piatra de
hotar să vie să ia a doua parte din bani şi cum îi vede, le dă un plumb între
ochi.
Patriarhul: Păi văz că sunt ceva bănuţi pe capetele lor.
Mitropolitul: Şi dacă fata nu e de găsit ce ne facem?
Patriarhul: Bre, dacă nu e de găsit e bine. Ce ne facem dacă
o apărea?
Mitropolitul: Zic să...
Patriarhul: Nu vom face nimic. Vom aştepta şi vom vedea apoi
ce şi cum. Hai să purcedem.
Mitropolitul: Haidem. Opa!
Patriarhul: Ce?
Mitropolitul ridică pe
deget o brăţară de aur.
Patriarhul: Cineva din venetici a fost adus aci cu targa.
După măsura încheieturii, nu putea fi decât o femeie. Eu, iubitule, am vederea
slabă. Vezi matale dacă dai de vreun fir de păr rătăcit pe masă.
Mitropolitul: Iaca!
Patriarhul: Deci doftorul nostru plin de virtuţi e un
mincinos şi jumătate!
Mitropolitul: Fata e aci pe undeva... Asta nu-i a bună!
Patriarhul: Hai să păstrăm taina. Dacă, după ce trece
furtuna, sfinţiile noastre am afla ca prin minune unde e duduița şi am
înapoia-o lui taică-său în schimbul unei răsplate bine cuvenite?
Mitropolitul: Cum ar fi cuvântul lui că ţiganii or rămâne la
noi!
Patriarhul: Eu zăresc dincolo de cuvinte! Pe lângă aceasta,
poate ne va omeni şi cu alte bucurii băneşti. La urma urmei, bunăstarea
trupului aduce cu sine virtuozitatea spiritului.
Mitropolitul: Și eu găsesc că atunci când n-ai aur în pungă
risipi-vei judecata pe felurite meşteşuguri de a ţi-o umple la loc. Dar o dată
ce ai buzunarul dolofan...
Patriarhul: Cunoaşterea îşi va deschide mai abitir porţile
către tine. Fi-vei atent la duh şi raţiune.
Mitropolitul: Fuga asta după galbeni...
Intră Grigorie.
Grigorie: Să-mi fie cu iertare că v-am lăsat singurei.
Datoria.
Patriarhul: Nu face nimic.
Mitropolitul: Ce-ţi fac bolnavii?
Grigorie: Sunt bine. Nu avem nici unul grav.
Patriarhul: Nici unul
grav, zici, aha...
Mitropolitul: Noi tocmai ne pregăteam de ducă.
Patriarhul: Întocmai.
Grigorie: Să mai poftiţi pe la noi când veţi avea drum.
Mitropolitul: Negreşit de Sfintele Paşti. Am făgăduit că o să
ţinem amândoi slujba de Înviere.
Grigorie: Vă aşteptăm, Sfinţia ta!
Mitropolitul: Cu Doamne-ajută!
Patriarhul: Doamne-ajută!
Grigorie: Doamne-ajută!
Mitropolitul
și patriarhul ies.
Grigorie: Gata Ioane!
Ion: Le-ai zis?
Grigorie: Nu. Socot că putem aştepta până la Paşte, atunci
când va veni mitropolitul din nou pe la noi.
Ion: De ce să aşteptăm, bre?
Grigorie: Pentru că atunci când simţi că lucrurile ti-o iau
înainte, e bine să îţi ţii gura.
3.
Acelaşi spațiu. Prințesa și Ion
încondeiază ouă.
Prinţesa: Grigorie unde?
Ion: La târg, după miel. Beee!
Prinţesa: Cum zicem majedara?
Ion: Șugubăţ!
Prinţesa: Ion şugubăţ!
Ion: Mă duc să pun cartofii la foc.
Ion iese. Intră logofătul.
Logofătul: Pirando, Mitropolitul e aci? Că la biserică l-am
căutat.
Prinţesa: Nu.
Logofătul: Stăpân-tu unde-i? Doftorul, bre!
Prinţesa: La târg, după miel. Bee!
Logofătul: Îi zici că a trecut pe aci logofătul Istrate din
ţara vecină şi că...de fapt nu-i mai zici nimic!
Logofătul iese. Intră Ion.
Ion: Grigorie?
Prinţesa: Nu. Om străin, țara vecină.
Ion: Văleleu! Ai dat cu ochii de el?
Prinţesa: Da. (râzând) Credea ţigan.
Ion: Vai de mine... da?
Prinţesa: Da.
Ion: Fă, hai în odaie că nu stim cine mai intră. Dacă vine
Grigorie şi află, mă cocoşează.
Prinţesa: Hai...
Ies. Intră mitropolitul.
Mitropolitul: E cineva?
Pentru a
doua oară logofătul trânteşte uşa.
Mitropolitul: Ce-i aci vere, sat fără câini? Unde te trezeşti
matale? În Bărăgan? Vezi că ai cam întârziat. Eu sunt venit din zori.
Logofătul: Sfinţia Ta! Vodă al nostru şi indianul declară
război turcilor!
Mitropolitul: Cum?
Logofătul: A hotărât ieri la Sfatul Ţării, că de aia am
întârziat. Indianul pentru pierderea fetii pe pământurile lor, iară Vodă pentru
neatârnarea ţării. Ce ne facem? Am vârât cu mâinile noastre ţara în măcel!
Mitropolitul: Stai puțin. Ce-au zis Vodă ieri la sfat?
Logofătul: Vodă au zis aşa: ,,Boieri dumneavoastră, aşa nu se
mai poate! Ştiţi şi dumneavoastră că sultanul a mărit birul. Plus de asta,
Maharajahul e supărat foc şi moartea fetii lui pe pământ turcesc îl sileşte să
ceară socoteală cu arme.”.
Mitropolitul: Aha...
Logofătul: Nu ne rămâne decât să fugim degrabă acasă, până se
face dimineaţă, ca să nu ne ia păgânii prizonieri!
Mitropolitul: Până nu strânge Vodă armată, pune matale mâna
de scrie o carte către împărăţia indienilor şi le spui că fata e în viaţă.
Logofătul: Cum aşa?
Mitropolitul: Cum ai auzit, fata e în viaţă!
Logofătul: Cinstit?
Mitropolitul: Cinstit! Linte şi Doboş, spre bucuria noastră
de acum, au dat greş.
Logofătul: Nu înţeleg. Dacă vrei matale să-mi explici cu
de-amănuntul...
Mitropolitul: Aflat-am imediat după atac că fata a fost adusă
chiar aci în bolniţa asta, iară doftorul a ascuns-o bine. Atât.
Logofătul: Păi atunci ne-a pus Dumnezeu mâna-n cap!
Mitropolitul: Fă cum ţi-am zis. Ia hârtie cu pană şi scrie.
Logofătul: Şi cu Vodă cum facem?
Mitropolitul: E de-ajuns să afle indianul. Vodă nu o să bată
război făr de el.
Grigorie
intră cu un sac în spate:
Grigorie: Ion! Să belești mielul, mocârţane!
Mitropolitul: Ei, doftore nu obosi băiatul! Până la slujba de
Înviere iaca: am două mâini numai bune de treabă!
Grigorie: A, Sfinţia Ta! Doamne fereşte, păi Ion al meu stă
cu cracii pe păreţi toată ziua. Când aţi ajuns pe la noi? Dumnealui cine e?
Mitropolitul: Azi de dimineaţă. Dumnealui este Boier Istrate,
logofăt la curtea Măriei Sale!
Logofătul: Da, venit-am la chemarea Sfinţiei Sale Mitropolitul
şi a preotului bisericii voastre ca să ascult slujba ce o vor face dânşii la miezul
nopţii.
Mitropolitul: Vrem să îţi zicem vreo două cuvinte.
Grigorie: Ascult.
Mitropolitul: Bine. O să fiu cât de scurt. Noi ştim că fata
de împărat e la dumneata.
Grigorie: Fată de împărat? Ce vorbiţi, Preafericite?
Mitropolitul: Numai în ziua Învierii nu-mi arde de şagă. Află
dumneata că daca fata nu apare fi-va prăpăd. Dacă nu vrei să o scoţi la iveală,
ne sileşti chiar să te forţăm.
Grigorie: Ascult şi nu-mi vine să-mi cred urechilor! Sfinţia
Ta intri la mine în ogradă şi îmi grăieşti așa?
Logofătul: Ţine-ţi gura, obraznicule, tu ştii cu cine ai de-a
face?
Grigorie: Cu cine, boierule? Adu-ţi aminte că eşti acum în
altă ţară. Nu mă supăra mai tare că îl chem pe agă să te azvârle afară!
Logofătul: (scoate un pistol din caftan) Să nu crezi că viaţa
matale cântăreşte pentru noi ceva. Mai ales pusă în cântar cu pacea în ţara
noastră. (îi dă mitropolitului pistolul) Dacă mişcă tragi o boabă în el. Eu mă
duc să întorc casa pe dos. (iese)
Mitropolitul: Ferească Dumnezeu să te mişti! Pe Sfânta
Cruce că te găuresc!
Grigorie: Fii fără grijă. Pot totuşi să te întreb ceva?
Mitropolitul: Ce?
Grigorie: Ce căutai aci, împreună chiar cu Patriarhul din
Constantinopol, în urmă cu patru luni când derbedeii au atacat convoiul? El nu
îşi ştie țara lui, dar vine în bătătura noastră? Îi place Dunărea? Dă la pește?
Mitropolitul: Gura!
Grigorie: Fireşte! Maharajahul îşi trimite fata să ia pe toţi
ţiganii, care vă sunt vouă robi pe moşii sau în mănăstiri...
Mitropolitul: Nu te juca, bre! Nu te juca!
Grigorie: Totu-i limpede! Dar dacă eşti matale drăguţ, în
spatele tău e un dulap. Pe dulap e o carte pe care eu aş citi-o cu nesaţ. Se
afla în caleaşca distrusă la porunca voastră.
Mitropolitul: Nu cumva să mişti! (găseşte scrisoarea) Nu se
poate! Asta nu se poate!
Logofătul: Nu-i nimeni aci. Numai țiganul cu soață-sa!
Grigorie: (realizând despre cine e vorba) Căutaţi degeaba,
fata nu e!
Mitropolitul: Logofete, taci şi-ascultă. Carte de la indian
către Vodă, găsită atunci:
Maharajahul (proiecție):
,, Soarele şi Luna,
Ca întotdeauna,
Lumineaz-agale
Vodă, pre matale.
Gândul că trebuie să
ţineţi tare mult la ţigăneii voştri mi-a îngreunat până la osteneală năzuinţa
de a-i aduce îndărăt. Prin urmare, cu inima tristă călca-voi rămăşagul. Ai
voştri să fie! Nădăjduiesc că voi şi înaintaşii voştri fi-veţi mândri de ei. De
cinstea lor. De exemplul lor bun. Sper ca aceia care pleca-vor de la voi pe
alte moşii, să aducă numai cuvinte de laudă ţării voastre. Chit că or fi în
Roma cu care vă-nfrăţiţi, Spania, ori regatul Franței îndepărtat. Iar numele
lor să se confunde cu al vostru şi al vostru cu al lor. O trimit totuși pe fata
mea pentru orele de limbă valahă.”
Logofătul: Ah! Futu-ți Paștele mă-tii de de Patriarh!
Mitropolitul: Nu blestema!
Logofătul: Mai încercă matale, bre, să pui liniştit capul pe
pernă acum când oameni făr de vină au dat în primire degeaba. Dă-mi arma!
Creştine, unde-i fata?
Grigorie: Nu ştiu.
Logofătul: Te cred. Dar îmi pare rău. Dumneata cunoşti prea
multe. Poţi să zici o rugăciune dacă pofteşti.
Prinţesa: (năvălind din cealaltă încăpere) Nu! Eu fata! Eu!
Tata Maharajah! Eu!
Logofătul: Minţi!
mITROPOLITUL: Taci din gură vere!
Logofătul: Băsnuieşte! E slujnica.
Prinţesa: Da? (arătându-le inelul) Asta ce-i?
Mitropolitul: (priveşte la mâna ei, apoi la scrisoarea pe
care nu a apucat s-o lase jos) E ca pecetea! Acelaşi herb...
Logofătul: Vai, ne plecăm în faţa domniei tale!
Prinţesa: Porc!
Mitropolitul: Zic eu... zic eu,
scumpii mei, să uităm această gâlceavă. Nu are cui să aducă vreun folos.
Logofătul: Întocmai!
Grigorie: Bine zici. Doar că aş avea o mică datorie.
Logofătul: Ce datorie?
Grigorie: (trăgându-i logofătului un pumn în falcă) Asta!
Logofătul: (de pe jos) Acuma doctore văd că suntem împăcaţi.
Mitropolitul: Noi ne ducem! Cu Doamne ajută!
Ies.
Prinţesa: Grigorie! De ce?
Grigorie: Fiindcă a meritat!
Prinţesa: Nu! De ce minciună? Eu
aici! Tu zis eu nu ştii unde. Porc omorât ţie. De ce minciună?
Grigorie: Cred că nu am vrut să afle nimeni că eşti la noi.
Ca nu care cumva să ne laşi şi să te pleci .
Prinţesa: Bolovan Grigorie! Eu nu plec! Stam cu tine şi Ion.
Se sărută.
Ion se preface atent la sacul de pe jos:
Ion: Iaca mielul!
Prinţesa: Scrim lui tata carte?
Grigorie: Scriem. Şi dacă o să-i cer mâna ta, are să fie?
Prinţesa: Stai mai întâi află şi bucură că eu nu mort.
Apoi...
Grigorie: Ce zici Ioane? Fi-va de acord tătâne-său?
Visul II
Secolul luminii
Ionescu – scriitor;
Marulis – prietenul lui;
Izot – preot, prieten cu cei doi;
Milena – cârciumăreasă.
O cârciumă.
Marulis: Și
îi dă taică-su fata?
Ionescu: Nu
m-am dus până acolo. Piesa se termină așa: el zice „Ce spui Ioane? Fi-va de
acord tătâne-său?” iar Ion „După mine, mai lesne ar pune mâna ai noştri să
înalţe un teatru lângă biserică, decât să-ţi dea maharajahul pe Anju.”.
Grigorie răspunde „Ei, pân la urmă eu lua-o-voi de soaţă aşa cum cred că odată
ş-odată s-o zidi şi teatru aci.”
Marulis: Să
mi-o dai să o citesc, sună interesant. Hai! Unu!
Ionescu: Muie!
Marulis:
Băgami-aș pula!
Ionescu: Muie!
Marulis:
Cinci!
Ionescu: Muie băgami-aș pula!
Marulis: Șapte!
Ionescu: Opt! Băga-mi-aș... (bea un pahar cu
vin)
Marulis: Pân
la fund! Ne îmbătăm până vine ăla.
Ionescu: Ca la școală. Mai ții minte?
Marulis: Derbedei!
Cum umblam noi, este? Trebuie să fie și el aci ca să putem depăna.
Ionescu: Cum se
îmbrăca el, elegant şi când bătea coclaurii.
Marulis: Cu mantia aia cu buzunare pe interior...
Ionescu: Da,
avea de toate acolo: oglinjoară, chei, plumb şi hârtie, amnar, tutun...
Marulis: Și cu pălăria aia a lui cu cataramă, cu borul lat. Și tu cu
pantalonii din stofă americană. Când te vedea tac-tu cu ei, murea!
Ionescu: Știi de
ce? Că numai sacagiul mai ţinea o pereche din
același material, vai de steaua lor! Îi punea pe el când se ducea în baltă să
taie stuf. Slujnicuța noastră săraca a însăilat de fiecare picior câte un
triunghi de piele și a făcut cracii conuri.
Marulis: Eleonora?
Ionescu: Da.
Marulis: Frumoasă femeie, băi Ionescu!
Ionescu: Știi că o mai visez?
Marulis: Da?
Ionescu: Da, bre! În general se tot repetă
un vis. Sunt eu copil și deschid
uşa de la camera ei. Camera e pustie. Doar o măsuţă cu un opaiţ aprins pe ea.
Intru și mă pitesc dedesubt. Apoi intră ea îmbrăcată în ceva alb, ţinând de
urechi un tuci cu apă. E desculţă şi are părul prins. Se admiră în ciobul de
oglindă bătut în cui, iar eu lipesc urechea de podea pentru a spiona. Apoi veşmântul
alb se leapădă de pe ea ca de pe o statuie. Eu tresar și ea mă vede. Îşi
acoperă partea de jos și lasă țâțele goale. Atât îmi zice: „Dacă vede tac-tu că
nu dormi, jar mâncăm!”
Marulis: A! Știi ce am visat eu
când a murit tatăl lu` părințelu?
Ionescu: Moş Izot. Ce tare era! Cum făcea el lotcile, știi?
Ciocănea acolo lemnul de stejar care îi răspundea, domnule, într-un anumit fel.
Marulis: Da, mă, da!
Ionescu: După aia îl prefăcea în
barcă. Cu coaste, cu coloană vertebrală și cu viaţă, frate!
Marulis: Stai să-ți zic! Știi că lipovenii nu dau foc la bărcile
stricate. Le lasă la malul Dunării. E, ce visez eu când s-a dus moșul? Un câine
alb şi plat ca o masă cu picioare foarte scurte, care purta pe el alt câine
mult mai mic şi negru. Ziceai că i-a crescut din spinare. Arătarea asta mârâia
groaznic înspre apă și lotcile se trăgeau singure la adânc.
Ionescu: Cinstit?
Marulis: De ce aș minți?
Ionescu: Ce chestie!
Izot: (intră) Ooo! Lume bună, lume
bună!
Ionescu: Să ne trăiți!
Marulis: Ia uite Ionescu, o cinstită față bisericească!
Ionescu: Vorbeam de lup...
Se îmbrățișează toți trei.
Izot: A mai trecut un an! Ți-am
citit piesa în gazetă, bravo!
Ionescu: Și ce părere ai? Lasă-mă
să ghicesc: nu ți-a plăcut!
Izot: Nu ai ghicit! Am încercat să
uit de haina ce o port când o citeam. Lasă că vorbim. Domnu` Marulis, dar ce
încântare! Dar ce bucurie! Dar ce onoare!
Marulis: Maestre, cuvintele dumneavoastră dau aripi imimii mele!
Izot: Ce mai zici animalule? Cum e
prin București? Tot așa?
Marulis: Tot așa!
Izot: Stai așa! Milena, grafin s
vinom, pajaluista!
Milena: Seiceas!
Marulis: Nu arată rău fătuca asta.
Izot: N-arată rău deloc! Uite, îi
curg ochii după Ionescu, iar ăsta o face pe râiosul.
Marulis: Tot așa cum te știu, rumâne! Asta ce cusur mai are? Te
pomenești că nu știe carte și de aia!
Ionescu: Nu măi, dar nu mă trage
ața.
Marulis: Ce vorbești? Ia, ciocul mic că vine!
Milena: Să aveți poftă jupânilor!
Dumneavoastră, kir Ionescu, vă pun în cană sau nu? Știu că vă place să vă
turnați singur.
Ionescu: Îmi torn singur Mila,
mulțumesc!
Milena: Foarte frumoase cizmele!
Ionescu: Ești drăguță, merci.
Marulis: Nebunule, fata e călare pe tine și tu stai ca prostul!
Ionescu: Lasă că știu eu ce fac. Jucăm ,,muie băgami-aș pula”?
Izot: Stai că nu mai știu! Muie e
multiplu de doi și băgami-aș pula multiplu de trei, nu?
Marulis: Și multiplu de doi și trei e muie băgami-aș pula. Ai greșit, ai băut.
Hai! Unu!
Ionescu: Muie.
Izot: Băgami-aș pula.
Marulis: Muie.
Ionescu: Cinci.
Izot: Muie băgami-aș pula.
Marulis: Șapte.
Ionescu: Muie.
Izot: Băgami-aș pula.
Marulis: Muie.
Ionescu: Unșpe.
Izot: Muie băgami-aș pula.
Marulis: Treișpe.
Ionescu: Muie.
Izot: Băgami-aș pula.
Marulis: Șaiș... Ah! Trăiască
flăcăii! (bea) Bre Ionescu, să știi că e așa de simplu cu muierile astea! Și
ele vor același lucru.
Ionescu: Tu nu înțelegi că am un
blocaj? Crezi că eu vreau să fiu așa? Nu știu cum pizda mă-sii, înainte vreme
trăgeam puțin la măsea și eram crai. Acum am emoții și bun simț și când sunt
beat! Nu mai pot să trec de pragul ăla.
Izot: Nici eu nu te înțeleg. Asta e
până la urmă o lege de la Dumnezeu. De ce să îți fie frică să te apropii de o
femeie? Tu nu te-ai simțit niciodată în largul tău alături de vreuna?
Ionescu: Ba da. De Eleonora.
Marulis: Stai mă, cu ea a fost altceva!
Izot: Tu ai plăcut-o mult pe femeia
asta, este?
Marulis: Toți eram în limbă. Toată Tulcea era. Țineți minte cum se
boia la ochi cu albastru și ieşea la târguieli pe Ceair? Se pișau turcii pe ei!
Din ghiuzel cadâna, frumos fata n-o scoteau!
Izot: Scădeau din preţuri până
ajungeau la nişte sume de toată rușinea.
Marulis: Hai cu ham și miau!
Ionescu: Și după ce venea acasă o
durea capul. Spunea că-i deochiată. Îi zicea soră-mea Tatăl Nostru.
Marulis: Plânge masa, bre! Unu!
Ionescu: Muie.
Izot: Băgami-aș pula.
Marulis: Muie.
Ionescu: Cinci.
Izot: Muie băgami-aș pula.
Marulis: Șapte.
Ionescu: Muie.
Izot: Muie băgami-aș pula... A!
Ionescu: Bouvez monsieur!
Izot: Ăsta și atât că am treabă
după asta.
Marulis: Ce treabă să ai?
Ionescu: (râde)
Izot: La miezul nopții e slujba de Înviere,
tâmpitule!
Marulis: A! A, da! Dobitoc!
Izot: Să vă spun una! Era un popă
aici prin Deltă care s-a îmbătat ca animalul înainte de Înviere. Când a ajuns
să citească din Scriptură
în fața oamenilor îi fugeau slovele de pe foi. A zis: Se amână pentru mâine! Și
a plecat. L-au răspopit!
Marulis: (râde) Așa da gospodar!
Ionescu: Dumnezeu s-o ierte!
Izot: Ce?
Ionescu: Pe Eleonora.
Izot: Dumnezeu s-o ierte! Dar ce-ți
veni?
Ionescu: Pornisem de la vise. Vorbeam
cu Marulis înainte să vii, vroiam să spun că am visat-o acum, de curând.
Izot: Cum ai visat-o?
Ionescu: Era amurg. Numai ce plouase,
iar pe pământ erau băltoace. Linia orizontului nu mai exista. Lipsa ei îmi crea
senzaţia unui rotund enorm. La un moment dat văd niște garduri joase din fier.
Era un cimitir românesc cu cruci lungi și mari. Încep să fug printre ele. După
un timp, pe o lespede de piatră o văd pe ea.
Marulis: Păi știi ce înseamnă asta?
Ionescu: Ce?
Marulis: Că o să plouă.
Izot: Încetează, mă!
Marulis: Da ce vrei, să plâng acum? Vreau să vă scot din discuția
asta. Hai să mai bem un vinuț! Nu ne mai vedem de un an și îi dăm cu povești
dintr-astea. Ia zi Izot și tu un vis de-al tău!
Izot: Păi în afară de ăla cu
golanii care mă aleargă, iar eu mă mișc ca prin miere și dau să țip și nu
pot... sau cu picatul de pe clădire, nu prea visez...
Marulis: Haide bre! Povesteşte cel mai frumos vis al tău.
Izot: Am visat, dar asta când eram
la şcoală, că eram cu o bălăioară frumuşică foc. Avea părul buclat şi ochii
albaştri. Mă simţeam grozav de bine, eram într-un pat mic de tot cu o cuvertură
roşie pe noi. Când m-am trezit și m-am dat seama că am visat îmi venea să mor,
m-am chinuit să adorm din nou. Mda.
Iertați-mă că revin, dar de ce se spânzurase Eleonora?
Marulis: Frate, sunteți de speriat!
Ionescu:
Scârba de taică-miu a urlat la ea de cu seară, nu știu ce dracului a putut să
îi spună. Dimineața nu coborâse la șmotru și s-a dus mama să o verifice. Și a
găsit-o așa cum era. Bătrânul apoi s-a apucat de băut și s-a curățat și el.
Marulis: Băi
Ionescule, eu îți zic ceva, dar nu te superi pe mine.
Ionescu:
Spune!
Marulis: Ție îți
trebuie o ibovnicuță, nene! Ești băiat chipeș, ai umor. Alții ar omorî pentru
calitățile tale. Serios!
Ionescu:
Da, dar tu uiți ceva din ecuație: faptul că sunt dobitoc!
Marulis: Nu-i așa!
Știi bine că nu-i așa.
Ionescu: Nu
pot să mă relaxez în fața femeilor deloc. Nu știu ce am. Niciodată nu mi s-a
întâmplat să îmi placă de vreo duduie și să pot să o cuceresc. M-a oprit
întotdeauna crisparea asta nenorocită. Alea la care am umblat mă plăcuseră ele.
Mâine poimâine împlinesc o vârstă și iacă-mă-s ca un...
Marulis: Ce e de
făcut?
Ionescu: Nu
mai vreau să vorbim despre asta.
Izot: Fiți
atenți, hai să facem un joc! Hai să ne spunem secrete!
Marulis: Acuma de
ce-l obligi pe Ionescu să spună cu gura lui că e zoofil?
Ionescu:
Sau pe Marulis că îi plac flăcăii?
Izot: Nu,
serios! Ne spunem secrete dar convenim că nici unul dintre noi nu râde de
prostiile celorlalți și numeni nu amintește nimic din ce vorbim acum.
Ionescu: Eu
mă înscriu!
Marulis: Haide!
Începi tu, că tu ai propus.
Izot: Bine.
Când am slujbă, de acasă până la biserică eu calc pe fiecare a zecea piatră din
bordură și înghit scuipat. E o superstiție de-a mea. Gata! Următorul.
Marulis:
Extraordinar!
Ionescu: Nu
fi porc, nu râde! Acum zic eu. Ții minte, Marulis, când l-ai bătut pe turc la
școală când a stat el în clasă la ora de gimnastică să ne păzească ghiozdanele?
Că îți scrisese cu tocul pe cămașă măscări?
Izot: Da.
Ionescu:
L-ai bătut de pomană, eu îți scrisesem.
Marulis: Mamă ce
capace i-am dat! Ionescu, Ionescu...
Izot: Am
zis că nu comentăm. Rândul meu! Stăteam într-o zi cu pătura până în gât și
făceam ce fac băieții. Eram în liceu. A deschis mama ușa brusc să îmi zică ceva
și m-a prins. Vă dați seama că nu i-a fost greu să priceapă ce se întâmplă.
Marulis: Și pe
mine m-a prins, m-a caftit de m-au luat toți dracii.
Izot: Pe
mine nu m-a altoit. Nu mi-a zis nimic.
Ionescu: Abia
împlinisem optișpe ani. Tot la Eleonora ajung. Stăteam cu ea pe o băncuţă de
lângă apă și mă uitam în ochii ei. Efectiv am simțit atunci ce n-am simțit în
viata mea. Un fior prin piele, prin vene, prin foile nasului, prin urechi. În
coşul pieptului așa ca o vibraţie, ca niște unde pe apă. I-am mângâiat cu
degetele obrazul şi am sărutat-o. Ea nu a răspuns, n-a schiţat niciun gest,
nicio contracţie musculară nu i-a mişcat buzele. M-am retras și m-am făcut că
plouă. Și apoi mi-a fost o rușine...
Izot: De ce
să îți fie rușine?
Ionescu:
Fata asta m-a șters la cur când eram mic, a tocmit-o slujnică taica de când
eram atâta. Îmi era ca un fel de mumă.
Marulis: Îți dai
seama ce câș sună asta, bolnavule?
Izot: Câți
ani avea ea când a murit? Că era tânără.
Ionescu:
Era. Treișdoi avea. Așa! Trec vreo câteva secunde..., n-am mai zis nimănui
asta... trec vreo câteva secunde și se apleacă ea peste mine și mă pupă. Primul
meu sărut! Pe drum spre casă îmi miroseam buza de sus, că mirosea a parfum.
Aveam starea aia de „Băi, eu sunt bărbat!”.
Marulis: Știam,
urâtule.
Ionescu:
Ți-am mai povestit?
Marulis: Nu, v-am
văzut eu, mă duceam chiar către dugheana lui taică-tu să iau pâine.
Ionescu:
Acum zici prima oară.
Marulis: La ce era
să îți zic?
Ionescu:
Ei, în noaptea aia și-a pus ștreangul de gât.
Izot: Hai,
du-te de aici!
Ionescu:
Asta mi-a crucea! Tu ești, Marulis.
Marulis: Bine. Hai
că facem roman-foileton. Atunci când am văzut că te pupai cu Eleonora mă duceam
la tac-tu la băcănie. Acolo omul mi-a pus un pahar cu vin și m-a întrebat cum e
la școală, dacă tu ești cuminte, dacă ești bun la buche, câcaturi dintr-astea...
Ionescu:
Așa.
Marulis: Și cum o
duc eu cu mândrele, că de tine e îngrijorat puțin, că el și cu mă-ta erau deja
luați la vârsta noastră, în sfârșit! Eu i-am spus că întâi școala și apoi alte
alea, dar să stea liniștit că ție-ți plac fetele... (mai toarnă un pahar)
Ionescu:
Și?
Marulis: O
prostie, m-a luat gura pe dinainte!
Ionescu: Ce
prostie?
Izot: Erați
copii, bre...
Ionescu:
Nu, stai așa! Zi ce i-ai zis.
mARULIS:
I-am zis că v-am văzut, mă. Pe tine și pe ea.
Ionescu: De
ce i-ai spus?
Marulis: Nu știu,
de prost! Acuma asta e, oamenii oricum sunt pe lumea cealaltă, n-are nicio
importanță.
Ionescu:
Erai gelos.
Marulis: Fugi, mă!
Ionescu:
Toată ziua frecai zarurile cu gândul la ea. Nu din prostie ai făcut-o ci de-al
dracului!
Izot: Fraților,
am stabilit ceva!
Ionescu:
Bun, hai să o luăm secvențial: tu ne-ai văzut, i-ai spus lui moșu`, moșu` a făcut-o pe ea albie de porci iar ea s-a spânzurat
de grindă, corect?
Marulis: Ești
nebun? Crezi că de aia s-a omorât?
Ionescu:
Așa să-ți ajute Dumnezeu, Marulis!
Izot: Gata,
calmează-te, știi foarte bine că nu avea de unde să știe ce se va întâmpla.
Marulis: N-aveam,
omule, de unde să știu!
Ionescu:
Izot, ești împăciuitorul, sau ce?
Izot: Da!
În caz că ai uitat, sunt popă!
Marulis: Fii
cuminte Ionescu!
Ionescu:
Atât vreau să-i spun, că dacă nu era el o jigodie, fata aia nu murea. Te-ai
gândit mă, boule, când stătea ea așa întinsă cu fața vânătă și cu rigor
mortisul la mână de ziceai că arată cu degetul, te-ai gândit măcar o secundă că
ești un nemernic? Ți-ai admirat opera?
Marulis: Taci, mă,
din gură!
Ionescu: Ai
simțit ceva...
Izot:
Potolește-te!
Ionescu:
Lasă-mă dom-le să vorbesc! Ai simțit ceva când i-a picat pe obraz picătura aia
de ceară? Când singurul element viu din ea nu mai era decât sclipirea picăturii
de ceară?
Marulis: Nu da
vina pe mine din cauza frustrărilor tale! Parcă ești un liberal care atunci
când e încolțit se uită peste gard și spune: „Da` conservatorii?”. Iar
conflictul ăsta e numai în capul tău. Cai verzi pe pereți! Stai și inventezi
povești, asta faci! Chiar și piesa despre care mi-ai povestit spune același
lucru despre tine. Marele doctor care aleargă după prințese indiene.
Bat
clopote.
Izot: Gata!
Nu mai spune nici tu prostii.
Marulis: Știi ce,
Izot? Nu-ti convine, poți să pleci!
Izot:
(plecând către ușă) Da` faceți ce vreți până la urmă! Să fiți sănătoși!
Milena: O
să vă rog să vă certați afară, nu aici.
Marulis: Tu ce
vrei domniță? Ia să scrii pe răboj cât avem de plată, hai!
Ionescu: Vorbește
frumos cu ea!
Marulis: Frate, nu
mă face, că ne luăm la bătaie!
Ionescu: Nu,
Marulis. Mâine dimineață la șase seara vii pe malul Dunării după Vadul
Sacagiilor...
Marulis: Mă
provoci la duel acum, sau ce?
Ionescu: Te
provoc la duel!
Izot:
Doamne apără și păzește!
Marulis: Vorbești
serios?
Ionescu:
Foarte serios!
Marulis: Bine,
domnule, la cât? La șase?
Ionescu: La
șase!
Marulis: Pistoale?
Ionescu:
Pistoale!
Izot:
Ascultați-mă și pe mine! Vă rog! Crezi că dacă îl împuști pe Marulis rezolvi
problema ta? Ea e în tine, nu în afară! Vrei să îți spun eu de ce nu poți să te
apropii de femei? Că în mintea ta le-ai ridicat pe un soclu! Ele sunt undeva
departe. Tu nu cauți o femeie, ci Femeia cu f mare. Eliberează-te, lasă ce a
fost! Nu căuta în lumea de dincolo! Și nu mai da vina pe alții.
Ionescu: Ce
simplu e să dai sfaturi! Te gândești prea adânc. Nu vreau decât să pedepsesc pe
cel ce se face vinovat moral de moartea unei fete și până la urmă de grăbirea
morții lui taică-meu.
Marulis:
Cine putea să știe că avea să se întâmple așa? Crezi că acum aș mai face la
fel? Ce mai vrei să-ți zic?
Ioescu:
Nimic, vreau să fii bărbat!
Izot: Stai!
Ionescu:
N-am de ce să mai stau!
Izot: Stai
pentru mine, te rog! Îți pare rău, Marulis?
Marulis:
Normal că-mi pare rău! Dar nu mai contează, nu?
Izot: Ați
auzit cum bat clopotele? Eu trebuia acum să fiu la Înviere, la mine s-a gândit
cineva? Măcar pentru mine și pentru sutana asta pe care de mâine nu o s-o mai
port, împăcați-vă! Terminați cu prostiile. Cu toții poate facem rele fără să
vrem.
Ionescu:
Bre, fugi la biserică, nu fi nebun!
Izot: Acum
e târziu. Lasă că văd eu mâine ce le zic. O să-i mint. O să le spun că m-am
îmbătat ca prostul.
Marulis:
Îți arde și de glume acum.
Milena:
(vine cu o lumănare) Hristos a înviat!
Izot:
Adevărat a înviat!
Milena:
Domnii s-au împăcat?
Izot:
Domnii sunt prieteni buni, iar prietenii buni se împacă întotdeauna. Spuneai tu,
Ionescule, că ai o vorbă cu Milena?
Ionescu:
Eu?
Izot: Da,
tu! Uite, dacă ai ceva de vorbit cu ea, noi ne ducem la măsuța din față. Ne napugat ego slișcom mnogo, Mila!
Ionescu: Ce
a zis?
Milena:
Dacă vroia să știți, spunea pe românește.
Ionescu: Și
asta-i drept! Ce ai pățit la degețel?
Milena: M-am
zgâriat într-un capac de la o sticlă.
Ionescu:
Păi uită-te la mâinile mele, sunt intacte fiindcă eu la sticle sunt specialist!
Milena: La
dumneavoastră sticlele nu au capac!
Ionescu:
Trebuie să te învăț și pe tine!
Milena: Așa
e! Ce vroiați să îmi spuneți?
Ionescu: Eu...
nu, nimic. Ba da! Povestește-mi cel mai frumos vis al tău.
Milena: Cel
mai frumos vis? Oraşul. Îl visez destul de des.
Ionescu:
Povestește-mi!
Milena: Toată
copilăria am crezut, aşa cum mi se arăta în somn, că Oraşul e un cartier vechi
din estul Tulcei pe care nu am apucat să-l văd decât atunci când eram mică de
tot. Undeva, în capătul unui cimitir e o biserică fără acoperiş, care seamănă
cu o grădină cu dușumea, covoare şi icoane. În faţa iconostasului şi a câtorva
rânduri de scaune de pe laterale sunt străzi cu trotuare şi câteva case. Mai e
într-un parc un monument şi mai straniu. Soclul e dintr-o piatră albă ca
laptele și aşa de strâmbă, încât pare un pat cu arcurile slăbite, cu umflături,
acoperit de un cerşaf. Deasupra, e un cap atât de atent sculptat încât pe
chipul acelei femei (că e femeie) se văd crăpăturile buzelor sau obrajii ciuruiţi
de găurele. Pe cap poartă o coroană care se rotește încet. Uneori îşi deschide
ochii, iar capul îşi modifică poziţia într-un chip ciudat. Cum mai visez asta mă
trezesc fericită. Nu știu de ce.
Ionescu: Trebuie
să însemne ceva, nu? Visele sunt răspunsurile unor întrebări pe care încă nu
știm să le formulăm.
Milena: Se
poate. Dar de ce m-ați întrebat?
Ionescu: Pentru
că vroiam să asociezi discuția noatră de acum cu ceva frumos. De fapt aș fi
dorit să te întreb altceva. Ești liberă mâine?
Milena: Și
mâine și poimâine.
Ionescu:
Atunci îmi permiți mâine să te scot la o plimbare prin oraș?
Milena: Cu
mare plăcere!
Ionescu:
Hai să facem un târg, tu o să mă înveți rusă iar eu te învăț cum se traduc
visele, vrei?
Milena:
Vreau. Prima lecție azi: ce înseamnă visul meu?
Ionescu: Că
o să plouă! Doamne, nu-mi ies glumele deloc!
Milena:
(râde) Ba da. Sunteți un drăguț. Prima lecție de rusă: știți ce a zis părintele
adineaori?
Ionescu:
Nu.
Milena: A
zis să nu vă intimidez prea tare.
Ionescu: Sunt
un timid, e adevărat. Vin să te iau de aici la ora șase seara. E în regulă?
Milena: E
nemaipomenit!
Ionescu:
Acum am să mă duc la prietenii mei. Mulțumesc Mila.
Milena: Eu
vă mulțumesc... îți mulțumesc!
Izot:
Bravo, frate! Stai jos! Vezi că n-a fost așa de greu?
Ionescu: Ba
a fost!
Marulis:
Ionescu, prieteni?
Ionescu:
Prieteni.
Marulis: Nu
mai trebuie să îți cumperi bromură de acuma. O să ai ce face cu dânsa.
Ionescu: Să
mă pupi în cur, Marulis! Unu!
Marulis:
Muie.
Izot: Băgami-aș pula.
Ionescu: Muie
Marulis: cinci...
Visul III
Aeggyssus
Luci – chitaristul formației „Aeggyssus”;
Crina – vocalista;
Aurică – tobșarul;
Cârlan – basistul;
Epureanu- prezentator TV.
1. Sala de
repetiții a formației Aeggyssus.
Luci: De când pregătim concertul
ăsta, am început să visez Oraşul iar. Azi noapte, de exemplu. Nu mai ţin minte
ce s-a întâmplat în prima parte a visului. Probabil pentru că nu era nimic
important. Am reţinut numai senzaţia aia de nelinişte amestecată cu un dor de
ceva pierdut parcă într-o altă viaţă. Toată copilăria am crezut, aşa cum mi se
arăta în vis, că Oraşul nu este altceva decât un cartier vechi din estul Tulcei
pe care nu avusesem ocazia să-l văd decât atunci când eram foarte mic. Da
sunteți așa de interesați de ce vă povestesc! Dă-vă-n pușca mea! Hai că vă
servesc cu ceva bun!
Aurică: Bine faci, hai să trăim!
Luci: Un cocârţ, Aurică?
Aurică: Why not?
Luci: Cârlan, ce bei, vodcă sau
gin?
Cârlan: Da!
Luci: (amuzat) Da?
Cârlan (acelaşi joc) Da!
Luci: Eu am zis că până de Paște nu
mai crăp în mine.
Cârlan: Păi înseamnă că nu mai ai
nicio funcţie psihică care să-ţi susţină hoitul.
Luci: Da` cine se ține de cuvânt?
Cârlan: Hai, să ne iasă bine!
Luci: Doamne-ajută! Băi, ziceam de
vis! Bulevardul principal din oraș nu era pietruit ci asfaltat. Fără trotuare
şi fără oameni sau caleşti. Pe de-o parte şi de alta a lui, prăvălii cu geamuri
largi susţineau etajele superioare. Ţin minte nişte reclame pictate cu litere
mari deasupra uşilor: ,,Mott”, ,,Berărie” sau ,,Sfinx”…
Cârlan: Eu am plecat, mâine mă
trezec la şase. (lui Aurică) Să-ţi iei un DVD să-ţi pun alea.
Aurică: Ok. De care?
Cârlan: Neapărat unul dintr-ăla
albastru cu două dungi pe el. Eşti nebun? Te duci la magazin, dai zece mii
şi-ţi iei un DVD.
Aurică: Eu nu mă pricep la chestii
dintr-astea, bre!
Cârlan: (lui Luci) Cică-i muzician!
Luci: Să fie al dracului ăla care
v-o mai povesti vouă ceva!
Cârlan: Scuze Luci, dar chiar trebuie să plec.
Hai salut băieți!
Aurică: Bă, hai că uşor, uşor, ne
pregătim. E drept că nu mai suntem nici atât de frumoşi, nici atât de energici
ca acum zece ani, dar avantajul e că avem un plus de înţelepciune, este?
Luci: E, rahat!
Aurică: Vezi că mâine ne vine
schema de sunet de la Bucureşti. Poimâine Crina din Germania.
Luci: Ce schemă de sunet?
Aurică: Aia în funcţie de mărimea
sălii, câţi suntem pe scenă, cum stăm…
Luci: Aha! Și când vine Crina?
Aurică: Poimâine.
Luci: Ai vorbit tu cu ea?
Aurică: Da. Nu ţi-am zis? Ţi-am zis!
Luci: Nu-mi amintesc.
Aurică: Ba da, sigur ţi-am zis.
Cârlan
(intrând din nou): Lucică!
Luci: Ce-ai
uitat?.
Cârlan: Nimic.
Hai că am o surpriză pentru tine.
Luci: Ce spui
tu străine? Ștefan e departe!
Cârlan: Închide
ochii.
Luci: Ete
pula!
Cârlan:
Închide, mă, ochii!
Luci: Tu
glumeşti?
Cârlan: Ai
încredere în mine?
Luci (nedumerit):
Vezi, poate dai, ţărane!
Ochii lui Luci sunt acoperiți de la
spate de Crina.
Luci: Mânuțe
fine, parfum... cine ești duduiță?
Crina: Ghici!
Luci:
Crina?
Crina: Bau!
Ia să te văd! Uite tu ce frumuşel e! Vino încoace!
Luci: Mamă
ce dor mi-a fost de tine!
Crina:
Nu pot să te pup că am ruj.
Luci:
Dă-l în gura mă-sii de ruj! (se îmbrățișează, se pupă) Ce surpriză! Cinici ani,
nu?
Crina:
Cinci, da.
Luci:
Cum e la nemţi?
Crina:
Cum să fie, e ok. Da’ tu pe unde ai umblat? Am trecut prin oraş şi acum doi ani
şi băieţii mi-au zis că stăteai la ţară.
Luci:
Da, aveam o căsuţă acolo, o seră mişto. Pe un deal am plantat nişte pomi şi
atunci când am plecat aşa erau (arată cu mâinile grosimea tulpinii). Reparam
televizoare pe la oameni, veneau săracii şi din satele vecine. Chiar mi-a zis
unul: ,,Acuma dacă plecaţi cine ne mai repară nouă?”
Crina:
Şi de ce ai plecat?
Luci:
A trebuit să vând.
Crina:
Ai tăi ce fac?
Luci:
Babacu’ săracu’ s-a curăţat, dar mama n-are treabă. Toată ziua la biserică,
umblă, aleargă.
Crina:
Bravo ei. S-o pupi din partea mea. Îmi pare rău de tata tău. Altceva ce-ai mai
făcut?
Luci:
Am machit. Ferească Dumnezeu să mă trezesc vreodată! Când sunt treaz nu sunt
deschis spre compromis. De la 18 ani până azi am ţinut-o aşa în fiecare zi. Şi
până o să mor. De fapt, eu n-o să mor niciodată, eu nu m-am născut! Sunt o
fantomă…
Crina:
Ia nu te mai plânge, avem o treabă importantă de făcut acum!
Aurică:
Porumbeilor, avem două zile de repetiții până la emisiunea boului ăla de
Epureanu, eu zic să ne întâlnim mâine de dimineață.
Cârlan:
La cât?
Aurică:
Hai la nouă. Până ne bem cafelele, până ne fumăm țigările...
Crina:
Ok! Tu ce zici, Lucică?
Luci:
Spun că mi-ai lipsit anii ăștia, Crinuța.
Crina:
Și tu mie.
Aurică:
Hai Cârlane s-o tăiem, că îi deranjăm.
Cârlan:
Ne vedem vis-a-vis, la cârciumă, da?
Luci:
Ok, eu mai stau să adun căblăraia. Mă ajută și Crina.
Cârlan:
Nebunaticilor!
Aurică:
Crina și cu Luci are sitting in a tree, k-i-s-s-i-n-g!
Crina:
Da`
încă n-ați plecat?
Aurică:
Nu pe tobele mele, că oxidează cinelele!
Luci:
Ce nebuni și ăștia!
Crina:
Sunt niște simpatici!
Luci:
Nu ți-e dor de oraș când ești acolo? Nu te umflă plânsul când asculți „Treceți
batalioane române Carpații”?
Crina:
(râde) Ba da. Am, ca bătrânii, flashuri de când eram copil. Ții minte, în `93 când eram printr-a patra,
că au pus ai tăi cablu?
Luci:
Cum să nu?
Crina:
Cum ne uitam pe TV Burțilă la filme indiene de câcat? Cum cântam?
Luci:
Şi cum l-ai rugat pe taică-tu să închirieze de pe Păcii filmul cu Mard, să-l
vedem la video?
Crina:
Da. Eu eram Ruby și tu erai Mard Tongewala!
Luci:
Ia stai așa! Băgăm un Youtube.
Conectează
boxele la laptop și caută melodia.
Luci:
O găsim? Cum să scriu?
Crina:
Scrie „Mard songs”. Ai găsit?
Luci:
Fii atentă!
Fac
playback pe dialog:
Crina:
Father Anthony! Oh father, dear father, I
ve got a confesion to make! You gotta help me father! Please, for goodness
sake!
Luci:
Name it, child! Name it!
Crina:
Father, I love the Tongewala, I wanna
meet him!
Luci:
No problem!
Cei
doi dansează pe melodie ca două personaje de film Bollywoodian.
Luci:
De ce ăștia nu se pupă niciodată în filmele lor?
Crina:
Nu se pupă dar se bat de le sună apa-n cap! Lucică, să știi că m-am gândit la
tine foarte des.
Luci:
Și eu la tine.
Crina:
Give me five! Hai la crâșmă că ne așteaptă băieții.
Luci:
Hai!
2.
Platoul emisiunii „Epoca metalelor”.
Epureanu:
Bună seara și bine ne-am regăsit! Sunt Silviu Epureanu. Invitații noștri de azi
sunt membrii formației heavy metal „Aeggyssus”, care anul acesta sărbătoresc
zece ani de la înființarea trupei. Am avut bucuria să cunosc formaţia
,,Aeggyssus” încă din 2001, din anul debutului lor. Prima oară m-am întâlnit cu
ei aici, în București, la un concurs desfăşurat în Club A, acolo unde prietenii
şi aniversaţii noştri de azi au câştigat premiul cel mare pentru creaţie şi
interpretare. Într-adevăr, încă de atunci, formaţia ,,Aeggyssus” avea ceva
aparte: un sound nou, un plus de prospeţime şi între noi fie vorba, de ce să nu
recunoaştem, o solistă vocală de o frumuseţe apocaliptică. Mai trebuie să vă
spun că (se uită pe foile aduse) Aeggyssuşii nu şi-au schimbat niciodată
componenţa, dar totodată nu au mai fost activi între anii 2006 – 2011. Între
anii 2001 – 2005 apar foarte des la radio şi tv. În 2002 apar pe CD-ul colectiv
,,Unplugged”, cu două piese. Tot în 2002 apare primul lor LP, ,,Zeul trac”, din
păcate singurul album de până acum. Să sperăm că nu ultimul. Doamnelor şi
domnilor, în aplauzele dumneavoastră: Crina Steiner- voce, Lucian Petrache –
chitară, Aurelian Zâbu- tobe, Nelu Cârlan- chitară bas. Formaţia ,,Aeggyssus”
live!
„Aeggyssus” cântă hitul
lor: „Zeul trac”.
Crina:
Falnic domn
Ce pe umăr mândru porţi o blană de urs
Crunt nesomn
Te de iluzii te macin-acum, când anii
s-au scurs
Dragii mei
Nu se cade să plângeţi, să vă jeliţi
Pui de zmei
V-aşteaptă o viaţă mai bună, fiţi
fericiţi
Viaţa asta bună-ncepe dincolo de
moarte
Când focul rugului va trece morţii
lângă zei
Dar numai cei viteji şi harnici
avea-vor parte
De locul minunat al bunăstării, dacii
mei
Oooooo…
Luci are un solo de
chitară. Plin de el, cu scheme de rock-star englez, îşi duce până la capăt intervenţia.
Crina:
Fraţii ce-l iubeau îl petrecură şi-l
jeliră
Pân’ la grota muntelui ca pe un tată
mort
Muntele acela dup-o vreme îl numiră
Muntele cel Sfânt, Kogainon, moral
suport
Oooooo…
Epureanu: Foarte frumos! Cred că multora dintre dumneavoastră
v-a fost dor de ei. Haideți să vă așezați comod și să stăm la taclale. De unde
vine cuvântul „Aeggyssus”?
Cârlan: Aeggyssus este numele vechi al orașului nostru,
fondat de către romani în secolul I înainte de Hristos.
Epureanu: Cui i-a venit ideea?
Aurică: La întrebarea asta trebuie să-ți răspundă Lucian.
Inițial noi ne-am numit „Regele nebun” după pânzele pictorului Corneliu Baba.
Luci a insistat asupra schimbării numelui.
Epureanu: De ce, Lucian?
Luci: O să râzi probabil, Silviu, dar totul a pornit de la un
vis pe care l-am avut și care tot se repeta. Visam cu regularitate într-o
perioadă o parte veche a unui oraș. Tot ce vedeam îmi era extrem de drag și
familiar, ca și cum în altă viață aș fi trăit acolo. Eram convins în vis că e
vorba de Tulcea veche. Subconștientul meu încerca, poate, să-mi dea niște
semnale despre nostalgia copilăriei, habar nu am. Cert e că pentru mine numele
Aeggyssus trimite nu neapărat la acea cetate romană, la acea perioadă istorică,
ci la lumea mea interioară. La o rădăcină, un fel de cordon ombilical, nu știu
cum să-ți explic să înțelegi. Nici eu nu înțeleg exact despre ce e vorba.
Epureanu: Bun, și de ce totuși ai insistat să se numească așa
formația?
Luci: Pentru că această formație a fost și încă rămâne unul
dintre cele mai bune și mai frumoase lucruri pe care le-am făcut în viața mea.
Iar măsura asta a bucuriei și a frumuseții nu am întâlnit-o decât în planul
viselor mele...
Aurică: (râde) Așa e, domnu` Țuțea!
Cârlan: De fapt noi i-am spus „Aeggyssus” pentru că suntem
din Tulcea și de aia!
Toți râd.
Epureanu: Ok. Foarte interesant! Crina, aș vrea să ating un
subiect puțin mai delicat. Se zvonea la un moment dat despre o relație între
tine și Lucian. Sunt adevărate bârfele?
CRISTINA: Da, este adevărat că am fost împreună o perioadă,
însă am ajuns amândoi la concluzia că trebuie să ne vedem fiecare de drumurile
noastre. Am rămas buni prieteni de atunci. Nu?
Luci: Așa este.
Epureanu: Acum ești căsătorită în Germania, nu?
Crina: Da. Eu împreună cu soțul meu avem și un copil pe care
îl consider cea mai importantă realizare a mea de până acum.
Epureanu: Ok. Trebuie să fac o precizare: stimați
telespectatori, avem aici albumul formației pe care îl puteți câștiga sunând la
numărul afișat pe ecran. Întrebarea concursului: câți ani împlinește trupa
„Aeggyssus”? Ne vedem după calupul publicitar. Rămâneți cu noi. Gata? Pe mine
mă iertați un pic, mă taie o pișare de mor!
Aurică: Silviu, avem timp de o țigară?
Epureanu: 7 minute.
Aurică: Hai că e timp, poștim una.
Cârlan: Hai!
Cârlan, Aurică și Epureanu ies de pe platou.
Crina: Bravo, Lucică! Ai fost tare! Coerent, cursiv...
Luci: Bravo şi ţie, ţâţoaso!
Crina: Ca pe vremuri!
Luci: Eram cei mai tari din România!
Crina: Cel mai tare cuplu.
Luci: Îmi dai voie să te pup pe bot?
Crina: Da. (se sărută)
Luci: Știi că în general mă descurc
mai bine. Sunt şi treaz deocamdată… mă pricep să stric momentele frumoase, nu?
Crina: Să nu mai spui aşa că mă superi! (se mai sărută o
dată)
Luci: Sunt fericit, Crina! Acum știu sigur că n-o să mai
visez Orașul.
Crina: De ce?
Luci: Pentru că, de fapt, Orașul este dorul de tine. Dar abia
acum mi-a picat fisa. Oraşul, casa, expresia simbolului matern... fiica
maharajahului...
Crina: Numai tu știi
ce aberezi acolo.
Luci: Nu contează, nebunii de-ale mele.
Se întorc cei trei.
Epureanu: 30 de secunde oameni buni !
Aurică: (lui Cârlan) ...sunt prea mulţi labagii în lume! Eu mă tem de o chestie:
gândeşte-te la cât sloboz se aruncă peste tot, câte prezervative zac în
containere, mie mi-e frică să nu se combine cu bacterii şi celule şi să nască
vreun ecosistem dintr-ăsta…
Epureanu: Aurică, începem!
Aurică: Să-ți bată vreun urecheat la ușă și să-ți zică „tată”...
Epureanu: Aurică!
Aurică: Gata, scuze!
Epureanu: Am revenit în direct! Pentru cei care au deschis
televizoarele mai târziu, invitații noștri din această seară sunt băieții și
fata de la „Aeggyssus”, cu care nu ne-am mai întâlnit de mult. Întrebarea
concursului: câți ani împlinește trupa? Miza este cd-ul „Zeul trac”. Regia,
avem un telefon? Da? Alo?
Telespectator: Alo?
Epureanu: Bună seara, cum te numești?
Telespectator: Mișu.
Epureanu: Ok, Mișu. Care este răspunsul?
Telespectator: Răspunsul e
să mă fut în nasul vostru de roackeri jegoși! Hai Dinamo!
Cârlan: Multumim, Mișu!
Epureanu: Mulțumim. Din păcate nu era acesta răspunsul. Mai avem
un telefon, sperăm noi din partea unui telespectator puțin mai educat. Alo?
Telespectator 2: Alo, bună
seara!
Epureanu: Bună seara, cum te numești?
Telespectator 2: Alo, mă
auziți?
Epureanu: Da, cum te numești?
Telespectator 2: Roxana.
Eu nu vreau să particip la concurs fiindcă deja am albumul acasă și nu ar fi
corect. Vreau doar atât să vă spun: în 2003 eram în ultima clasă de liceu.
Ieșeam în fiecare vineri la rockotecă. La un moment dat, în timp ce se cânta
melodia voastră a venit la mine un băiat din gașca mea, super timid el și mi-a
zis „O fi din cauză că am băut trei beri, dar aș vrea să te sărut!”. Eu n-am
auzit inițial ce a spus că era muzica tare și i-am strigat în ureche „Ha?”.
Foarte emoționat mi-a repetat fraza și ne-am sărutat. Acum el este soțul meu și
suntem foarte fericiți. Mulțumesc „Aeggyssus” pentru starea psihică pe care
mi-ați creat-o atunci și pentru „Zeul trac” -melodia noastră!
Crina: Mulțumim și noi, Roxana! Casă de piatră!
Roxana: Să fie,
Doamne-ajută! Mai cred, scuzați-mă... v-am văzut pe scenă și chimia dintre
Crina și Luci era extraordinară. Trecea dincolo de rampă. Eu cred că sunteți
făcuți unul pentru celălalt și mai cred că o să vă dați seama de asta într-o
bună zi. Mulțumesc, o seară frumoasă!
Aurică: Și ție!
Epureanu: O seară frumoasă și ție Roxana! Ok! Invitații noștri
vor susține concertul aniversar în Tulcea cu o zi înainte de Paște. Fanii
înrăiți pot face o călătorie până la porțile Deltei pentru a-i vedea, căci nu
se știe când vor mai avea ocazia. Aurică, eu mi-am dorit dintotdeauna să fiu
tobar, însă nu am reușit. Cât de greu e să înveți?
Aurică: Păi primii cinșpe ani sunt mai grei...
Epureanu: Bun. Un ultim telefon. Alo?
Telespectator 3: Alo, mă
numesc Viorel.
Epureanu: Care e răspunsul Viorel?
Telespectator 3: Zece ani.
Epureanu: Ai câștigat Viorel, rămâi pe fir ca să aflii cum vei
putea intra în posesia discului. (membrilor formației) Mulțumim că ați putut
veni. Acum, dragi prieteni, va trebui să ne despărțim de „Aeggyssus” pentru a
cunoaște trupa de rock alternativ „Spaime” din Zărnești. Publicitate!
2. Bar. Luci e deja la masă. Intră Crina.
Crina: Hristos a înviat!
Luci: L-ai văzut tu?
Crina: Of, Luci! Ce faci?
Luci: Mi-e cam rău așa, nu știu ce morții mă-sii am.
Crina: Să nu fi răcit! Foarte frumos hanoracul.
Luci: Săru-mâna! E cu Alice Cooper. „You`re poison running through my veins!”
Crina: Oau!
Luci: Să te duci să vezi ce urât scrie la baie.
Crina: Ce?
Luci: Nu-ți zic, te duci și vezi! Feed-back ceva de la
concert?
Crina: Mi-a bubuit facebook-ul cu cereri de prietenie, în
rest atât. A! Și a mai zis primarul că ne invită și de Ziua Marinei, dar vreau să-mi
deconteze drumul.
Luci: Cică ieri la el: „Aş
vrea să mulţumesc formaţiei noastre dragi, felicitări, la la la... ” și „Luci,
sticla e pentru tine!”. A râs toată sala. Bine că ți-a dat ție florile. Chiar
așa mă știe lumea de troscangiu?
Crina: Pe mine mă întrebi?
Tu știi!
Luci: Păi cum naiba? Că
media de vârstă de la spectacol era de paișpe ani. De fapt, stai, că fumau în
sală bididiii, n-aveau treabă! Te pomenești că atârnă și ei pe aici prin bodegă.
Crina: Poate.
Luci: Să vezi ce am visat aseară!
Crina: Tot orașul ăla al tău?
Luci: Da și mă mir, pentru că tu ești aici cu mine, scumpa!
Stai să vezi cum: într-o cârciumă din Oraș erau trei bărbați, trei prieteni
care își povesteau vise, jucau un fel de „adevăr sau provocare”, mă rog! Apare
între ei un conflict, apoi se împacă. Unul iubea o moartă, îi era frică de
gagici dar se deblochează cumva și scoate o lipoveancă simpatică la o
plimbare... deci înebunești! Îmi pare rău că nu îmi amintesc tot. Parcă era
film.
Crina: Îhî...
Luci: Da, știu, te plictisesc. Te văd aşa… ce e?
Crina: Aş vrea să vorbim. Despre noi.
Luci: Ok!
Crina: Luci, eu sunt măritată!
Luci: Da, ştiu.
Crina: O să plec înapoi. Nu cred că are rost să ne amăgim cu
chestia asta.
Luci: Absolut.
Crina: Te rog, uită-te în ochii mei! Înţelegi că eu am viaţa
mea, nu? Ce a fost acum între noi a fost
o copilărie. Spune şi tu ceva!
Luci: Da... și eu am simţit aşa, ca o încordare…
Crina: Să ştii că eşti un om cu foarte multe calităţi.
Luci: Stai, stai puțin că m-ai luat tare! Cum să fi fost o
copilărie? Cum poți să spui chestia asta?
Crina: Nu am vrut să sune chiar așa. Mi-e frică să nu ne-o
luăm prea în serios și să suferim ca fraierii dup-aia.
Luci: Cinstit acum, te superi dacă o să discutăm altă dată? Tocmai
în bomba asta te-ai găsit?
Crina: Și când? Unde?
Luci: Eu sunt prost. Clar! E numai vina mea. Se întâmplă ca
în vis!
Crina: Dă-o dracului, omule! Ești autist, ce ai? Am senzația
că îți bați joc de mine. Tot o dai cu visele tale și vorbești în dodii, eu
vorbeam serios.
Luci: Și eu, dar tu încasezi
răspunsul meu ca pe o sfidare, văd. Ești iritată pentru că nu-ți asumi
neputinţa de a face faţă situaţiei aşa cum ți-ai dori. O pui pe seama mea, nu?
Crina: Da, nicio problemă. Spune ce simţi! Dă-o în continuare
cu casele vechi. Până la optișpe ani numai despre asta vorbeai. Nu crezi că ar
trebui să te duci pe la doctor?
Luci: Nu ți-ar fi rușine obrazului? Până la optișpe ani te
iubeam și nu aveam curaj să-ți spun. De aia visam! Cât am fost combinați ți-am
mai făcut eu capul mare cu Orașul?
Crina: Te superi dacă plec?
Luci: Deloc.
Luci: Ne mai auzim pe net. Pa pa!
Crina: Pa!
Intră Cârlan.
Cârlan: Bă, mi se pare mie sau tocmai a tăiat-o Crina val-vârtej
de aici?
Luci:
Da.
Cârlan:
V-ați certat sau ceva?
Luci:
Mda, ce să zic? Mi-a dat papucii.
Cârlan: Păi ce papuci să-ți dea? Ce, se poate vorbi de o relație
între voi?
Luci:
Nu știu, da` chiar țin la scârbă, mă
Neluțu! Ea o să plece, eu iar rămân ca un berbec aici.
Cârlan:
Nu-ți bate capul. Lasă în colo toate râsurile! Poţi să ai câte vrei, diliule.
Uite, eu dacă e să mă compar cu vreunul care are, să zicem şi făţău şi corp, aş
zice că am futut cam cât ar fi futut ăla. Şi brunete şi blonde şi fumoase şi
urâte şi grase şi slabe…
Luci:
Știi ce-mi pare rău? Că nu pot să plâng. Am încercat anul trecut să mă eliberez
așa și mă simțeam penibil. M-a bufnit și râsul.
Cârlan:
Moșu`,
o să-ți treacă, femeia asta a făcut ce-a vrut fără să-i pese de ceilalți. Nu merită. Și-a băgat picioarele în formație,
în tine, în tot.
Luci:
Pentru mine ea este altceva. Știi ce ar fi făcut un erou adevărat acum? Ar fi
alergat după ea, și-ar fi cerut scuze, ar fi meșterit o abureală lacrimogenă și
sunt convins că Demiurgul, pușca mea, un Demiurg ar fi făcut ceva să ne schimbe
soarta. Ca în filmul ăla cu de Niro și Merryl Streep când se întâlnesc în
metrou. Când toate instanțele îi despart, iar la final rămân unul cu altul.
Cârlan:
„Falling in love”.
Luci:
Da, „Falling in love”.
Cârlan:
Ești abstract acum.
Luci:
Abstract ne-abstract, am sentimentul că uneori oamenii din visele mele au viața
lor și că într-o altă dimensiune chiar eu trăiesc în mintea unuia cu o căruță
de complexe pe care nu și le ia asupra sa. Mă bagă în toate porcăriile de
situații posibile pentru că, nu-i așa, eu îi sunt alter-ego și fiindu-ți milă
de mine, automat ți-e milă și de el. Că el chiar acum scrie ceea ce scot eu pe
gură. Că se duce până la geam să fumeze o țigară și mă lasă să trăiesc un pic
de capul meu până o termină. Că n-are femeie, că ar fi vrut să fie chitarist,
că i-au plăcut filmele indiene când era copil, că iubește porcăria asta de
oraș, că și-ar fi dorit să aibă tupeul meu dar este un timid prin definiție, că
îi place să bea, că visele mele și visele din visele mele chiar le-a visat pe
bune, că nici el nu știe de ce simte nevoia să se lase cu sufletul în pula goală
acum, când spun toate astea. Că e singur și că s-a săturat să fie singur. Dar,
totodată îi place-n lumea lui. În reveriile lui cu prințese și popi și
logofeți. Cu slujnicuțe și lipovence frumoase. Cu mine. Cu voi. Cu Crina.
La
radio se aude una din melodiile formației.
Cârlan: Ia ascultă! Ne dau
pe post.
Luci: Le zicem ăstora să
deschidă puțin ușa? Mai intră niște aer.
Radio: (baladă rock
cântată de Luci, acorduri simple: Am,
G.)
Strângând în dinţi o nebuloasă
şi stând întins în pat
îmi mângâi barba. Nu-i ţepoasă,
nu cred că te-a-nţepat
şi stând întins în pat
îmi mângâi barba. Nu-i ţepoasă,
nu cred că te-a-nţepat
când îmi culcam eu o ureche
pe-acele două văi
(apocaliptică pereche!)
şi auzeam bătăi.
În cealaltă ureche osul
bărbiei aşezând,
mă închideai tu cu frumosul
ca într-un cleşte blând.
(solo de chitară)
Cârlan:
Vezi, moșu? Ce dacă ni se întâmplă toate tâmpeniile? Deasupra vieților noastre
de câcat se ridică ce lăsăm în urmă.
Luci:
Cârlane, mi-e rău mă, băiatu`! Mă doare puternic în piept.
Cârlan: Vrei să mergem?
Luci alunecă ușor cu fruntea pe masă.
Cârlan: Luci? Bă Luci! Nu face pe
nebunul! Luci! Vă rog, cineva să cheme salvarea. I s-a făcut rău omului ăsta!
(melodia continuă)
Te cuprindeam şi eu c-o mână
pe după omoplaţi,
ş-aşa stăteam o săptămână
ca doi anchilozaţi.
Dar strâng în dinţi o nebuloasă
când stau întins în pat.
Deşi am barba ne ţepoasă,
eu tot m-am înţepat.
Te cuprindeam şi eu c-o mână
pe după omoplaţi,
ş-aşa stăteam o săptămână
ca doi anchilozaţi.
Dar strâng în dinţi o nebuloasă
când stau întins în pat.
Deşi am barba ne ţepoasă,
eu tot m-am înţepat.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu